07 iunie 2024 – “PORȚI DESCHISE – ABATORUL NOU” (AVICARVIL SRL)
Elevii Liceului Tehnologic “General Magheru” au participat în data de 07.06.2024 la activitatea “PORȚI DESCHISE – ABATORUL NOU” desfășurată la noua unitate de producție a firmei AVICARVIL SRL, parte a companiei CARMISTIN.
Elevii au făcut un tur în secțile din abatorul nou și au participat la diverse activități: tombolă cu premii și concursuri pe echipe.
23 aprilie 2024 – Vizită de studiu și documentare a elevilor clasei a X-a B.
Elevii cu calificarea “Tehnician proiectant CAD” au vizitat secția de producție a bijuteriilor la STIL Diamonds și au văzut modul de utilizare a tehnologiilor de vârf în procesul de fabricație.
Elevii au fost captivați de modul de lucru a echipamentelor CNC, care permit sculptarea precisă a metalelor prețioase în forme complexe și delicate.
Proiectul “ÎMPREUNĂ PRINDEM CURAJ“
Luna aprilie 2024
Activitățile lunii aprilie din cadrul proiectului au avut ca scop conștintizarea consecințelor actelor de violență din perspectivă social- juridică, dar și activități care să promoveze armonia în comunitatea școlară.
Elevii liceului s-au bucurat de prezența d-nei avocat Bondrea Amalia care a prezentat într-o manieră caldă și cu mult tact consecințele consumului de substanțe interzise dar și a altor fapte condamnabile.
In spiritul sărbătorilor pascale atât elevi cât și profesori au participat la activități care promovează starea de bine, nu înainte de a dezbate dacă ”Bătaia e ruptă din Rai,”totul cu scopul de a face diferența dintre ceea ce este bine și rău în manifestările lor și ale semenilor.
Activitățile din această lună au încurajat dialogul, spontaneitate, creativitatea și au constituit un plăcut prilej de a arăta că empatia facilitează comunicarea în relațiile umane.
Mulțumin doamnei Larisa Nițu, monitor din partea CJRAE Vâlcea, pentru susținere.
In cadrul activităților proiectului ”Împreună prindem curaj” din luna martie, elevii au integrat abilități sociale prin joc de rol -”Ceilalți în cămașa mea” și au găsit o persoană resursă căreia i-au adresat o scrisoare de recunoștință.
Elevii din grupul antibullying au exersat gândirea de tip win-win și au găsit soluții alternative în situații de conflict.
Ne-am bucurat ca de fiecare data de activitățile cu rol de prevenție susținute de d-l Ionuț Pîslaru reprezentant CPECA Vâlcea care a răspuns tuturor întrebărilor elevilor.
Mulțumim doamnei inspector Larisa NIȚU, monitor din partea CJRAE Vâlcea, pentru prezență și susținere!
Luna a doua a proiectului ”Impreună prindem curaj” de la Liceul Tehnologic ”General Magheru” a avut ca scop îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale ale elevilor.
La nivelul școlii a fost constituită o echipă de ”mediatori” din rândul elevilor, cu rol de mediere a conflictelor ușoare din fiecare clasă. Aceștia au participat la o întâlnire de lucru unde au primit informații despre rolul lor în clasă, s-au dezbătut diverse incidente și modul de soluționare al acestora. In cadrul întâlnirilor cu părinții au fost aduse la cunoștință, scopul și obiectivele proiectului.
S-a pus accent pe implicarea mai atentă a tuturor, profesori și părinți, în supravegherea comportamentelor indezirabile ale elevilor în școală și acasă.
A fost amenajată ”Camera de împăcare”
Prima luna a proiectului ”Impreuna prindem curaj” a a avut ca scop :
Îmbunătățirea relațiilor dintre personalul școlii și elevi, prin implicare colectivă la prevenirea și soluționarea actelor de violență.
Asfel, la nivelul fiecărei clase, elevii au ales un coleg cu abilități de mediere a conflictelor care să facă parte din echipa de intervenție în cazurile de violență ușoară.
Totodată a fost organizat un concurs tematic ”Prietenia și respectul dintre semeni”, prin conceperea unui pliant și a unui banner care v-a fi amplasat pe culoarul școlii.
“Artiști” în fizică
11 Iunie 2024 – “Măsurarea tensiunii electrice“
La realizarea filmulețului au participat elevii clasei 1pA (profilul electric – specializările ELECTRICIAN EXPLOATARE JOASĂ TENSIUNE și ELECTRICIAN AUTO): Bican Denis, Cebuc Sebastian, Coțovan Denis, Manea Darius, Dogaru Gabriel, Lică Gabriel și al clasei 1pB (profilul mecanic – specializarea MECANIC AUTO): Deaconu Sebastian, Dumitrescu Alin.
26 Martie 2024
Liceul Tehnologic “General Magheru”, pentru calificările Electrician exploatare joasă tensiune, Electrician auto și Mecanic auto, începând cu 1 februarie 2024, derulează proiectul “Artiști în fizică” în cadrul Programului Științescu Vâlcea 3.0, administrat de Fundația Comunitară Vâlcea.
În cadrul proiectului, elevii studiază și experimentează “Motorul cu abur” și “Măsurări electrice și electronice”. Realizările experimentului Motorului cu abur s-au concretizat cu un filmuleț documentar realizat de către elevii de la aceste calificări.
Filmulețul și activitățile din cadrul proiectului sunt postate pe pagina de Facebook “Pasiune pentru știință“
Asociația – AIDE
AIDE- Anul 2024, aduce cu el continuarea colaborării cu voluntarii internaționali, care fac parte din acreditarea asociației AIDE.
În fiecare marți la ora 13:00, voluntarii AIDE: Mohammed din Emiratele Arabe Unite și Adelien din Franța, au încântat elevii cu activități extrașcolare, extracuriculare.
Tamara, este noua voluntară din Africa de Sud și este pregatită să-i ghideze, pe elevii nostri, prin exerciții practice și să le ofere informații noi!
Azi, 23.04.2024, am primit vizita voluntarilor Asociației Nonguvernamentale “Aide“.
Cu acest prilej, elevii claselor a X-a profesională și a XI-a A au aflat informații noi despre Uniunea Europeană și Proiectele Erasmus, au socializat și și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba engleză.
Ziua națională a lecturii
15 Februarie 2024
CARTEA COPILĂRIEI MELE!
Cititul ne face mai buni, mai inteligenți și mai creativi.
IPJ Vâlcea – Serviciul Ordine Publică – Biroul Siguranță Școlară.
18 iunie 2024
Activitate de informare și conștientizare cu privire la consumul de droguri, responsabilitatea în mediul on-line și consecințele comiterii actelor de violență în școală sau în afara ei.
Mulțumim IPJ Vâlcea – Serviciul Ordine Publică – Biroul Siguranță Școlară.
Activități preventiv-educative la clasele a IX-a și a X-a pe linia prevenirii traficului și consumului de droguri și a violenței, susținute în data de 15.09.2023 de polițiștii IPJ Vâlcea – Serviciul Ordine Publică, Biroul Siguranță Școlară, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Politia de proximitate Rm. Vâlcea și jandarmii IJJ Vâlcea.
Au participat aproximativ 150 elevi.
Festivități și aniversări
Festivitatea de deschidere a anului scolar 2023 – 2024 – LICEUL TEHNOLOGIC “G-RAL MAGHERU” – 11 Septembrie 2023:
Liceul Tehnologic “G-RAL MAGHERU” – LA CEAS ANIVERSAR – ZIUA LICEULUI – 50 de ani de existență.
Serbarea de Crăciun – 2022